de Cristina Enache

În general, când suntem puși în situația unei intervenții chirurgicale sau medicale, de orice natură, observăm că marea majoritate a medicilor ne informează cu privire la procedura respectivă, posibilele urmări fizice sau psihice ale acesteia, astfel încât să știm exact la ce să ne așteptăm și să decidem în cunoștință de cauză dacă acceptăm sau nu acea intervenție cu toate consecințele ei.

În ceea ce privește avortul, constatăm o lipsă totală de informare a femeii, care este lăsată să creadă că avortul este o intervenție banală și “sigură”, fără urmări… nu este decât îndepărtarea unei “mase amorfe de țesuturi”. După această intervenție însă, majoritatea sunt puse în fața unui adevăr crud, la care nu s-au așteptat și pe care nu știu cum să-l gestioneze, așa că-l închid adânc în ele, pretinzând că nu există, ignorându-l. Nici anturajul nu le ajută ci le lasă într-o izolare totală, dându-le tacit impresia că orice lamentare sau tânguire, orice strigăt de durere ar fi deplasat… “în fond nu este nimic grav… milioane de femei au trecut prin asta și nu li s-a întâmplat nimic”. Astfel, avortul, această intervenție pe care multe femei au văzut-o ca pe o portiță de scăpare dintr-o situație critică, care ar fi trebuit să restabilească liniștea interioară și să readucă armonia se dovedește a fi începutul unor neliniști și drame interioare majore. Avortul este resimțit de multe femei ca o rană adâncă căci acesta a lovit profund indentitatea cea mai sensibilă a femeii… aceea de a da viață.

Pusă în fața faptului împlinit, femeia se izbește ori de zidul de tăcere și ignoranță al celor care nu vor sau nu pot să-i înțeleagă trauma, ori de privirile tăioase ale celor ce o judecă și condamnă aspru. De multe ori ea se simte însă ca o victimă a dezinformării și deseori ajunge să spună: “Nu am știut… dacă aș fi știut ce va urma, nu aș fi recurs la avort”. Tocmai de aceea, femeile trebuie să cunoască posibilele urmări fizice și psihice ale avortului, acest fenomen care nu afectează numai femeia ci și partenerul, copiii și pe toți cei implicați direct sau indirect în el.

Urmări fizice:

Există puține intervenții chirurgicale cărora li se acordă atât de puțină atenție și cărora li se subestimează riscurile potențiale, așa cum poate fi constatat în cazul avorturilor. În România, dintre toate avorturile realizate începând cu 1994, aproape 10% au fost urmate de complicații imediate și tardive. Printre complicațiile imediate se numără: hemoragii servere și prelungite (60%), dureri pelviene prelungite (59%), infecții pelviene (45%), febră ridicată (43%), majoritatea fiind cauzate de perforațiile uterine la care se adaugă leziuni ale aparatului genital sau ale organelor vecine. Metoda chiuretajului în mod special prezintă un risc crescut pentru rănile cervicale care influențează în mod negativ viitoarele sarcini. Între alte complicații imediate se numără infecția uterului, trompelor, ovarelor, creșterea incidenței hipertensiunii, etc. În România, aproape 50% dintre complicațiile imediate au necesitat una sau mai multe zile de spitalizare, iar în ceea ce privește complicațiile tardive, 16% dintre avorturile cu astfel de complicații au rămas cu dureri pelviene cronice, în timp ce unul din șase cazuri cu complicații tardive a fost urmat de sterilitate secundară. Riscul instalării sterilității este mai crescut în special în cazul întreruperii primei sarcini. Avortul determină creșterea riscului cancerului de sân cu 30% (acesta provoacă o schimbare hormonală bruscă ce afectează celulele sânului și care până la urmă poate provoca apariția cancerului). Riscurile cele mai mari se întâlnesc la femeile care au avut un avort înainte de 18 ani si la cele care avortează prima sarcină. De asemenea, crește riscul apariției cancerului de col uterin. Cancerul de sân și cel de col uterin constituie peste 50% din totalitatea cazurilor noi de cancer la femei în România.

Crește de altfel și riscul complicațiilor sarcinilor ulterioare (hemoragii în prima parte a sarcinii, rupturi premature ale membranelor, poziția anormală a copilului, greutăți mici la naștere, nașteri premature, avorturi spontane, insuficiență cervicală, sarcini extrauterine, etc). Complicațiile se amplifică la femei care au avut două sau mai multe avortui.

Urmări psihologice:

În urma avortului la multe femei se poate instala trauma post-avort care variază de la persoană la persoană în ceea ce privește sentimentele, simptomele, intensitatea și timpul în care apare (imediat după avort, dar chiar și la 5-10 ani de la acesta). Sindromul post-avort se manifestă prin simptome ca: sentimente de vinovăție și pierdere irecuperabilă, tristețe, depresie, pesimism, teamă nejustificată, atacuri de panică, izbucniri de mânie sau furie, insomnii, somn agitat, frânturi de imagini din timpul avortului, coșmaruri cu privire la avort sau copil, izolare socială și retragere din relațiile cu cei din jur, în special cu cei implicați în decizia de avort (cum ar fi tatăl copilului), inhibarea vieții emoționale (indiferență, labilitate emoțională), dificultatea de a oferi dragoste sau sentimente tandre. Acestea pot genera consecințe serioase, cum ar fi disfuncțiile sexuale (pierderea sentimentului de plăcere din timpul actului sexual, aversiune în legătură cu sexul sau dezvoltarea unui stil de viață ce duce la promiscuitate), pierderea respectului față de sine, gânduri sau încercări de sinucidere, intensificarea consumului de alcool, tutun sau droguri, tulburări ale comportamentului alimentar, probleme ale cuplului, divorț, avorturi repetate,etc

Repercursiunile avortului asupra celorlalți membri ai familiei și asupra medicilor

Efectele psihologice ale victimelor avortului, se știe, sunt transferate sau declanșate și la partenerii acestora. De altfel, atitudinea partenerului la apariția sarcinii are o însemnătate foarte mare asupra deciziei femeii. La rândul lor, și bărbații sunt dispuși dificultății de a stabili relații cu viitorul copil. Bărbatul care a trecut printr-o experiență de avort este predispus să rămână insensibil la dezvoltarea următorului copil. Chiar și atunci, preocuparea sa va fi mai puțin normală, din cauză că ezită să se implice emoțional și să riște să fie iarăși rănit.

Nu numai părinții sunt afectați. Au fost identificate o serie de probleme distincte și la copiii care au supraviețuit avortului. Acești copii manifestă stări repetate de neliniște, nesiguranță, iar între ei și părinți se instalează o lipsă de încredere. De asemenea, sunt predispuși mai mult la anxietate sau depresie și manifestă, de cele mai multe ori, diferite simptome psiho-somatice, cum ar fi durerile de cap sau abdominale. Începând cu adolescența, aceștia devin mai vulnerabili la anxietate și depresie, iar la maturitate, manifestă cinism și reacții de nesupunere în fața autorității.

Există exemple care arată că medicii obstetricieni au avut de suferit de pe urma avorturilor pe care le-au efectuat. La nivel mondial a fost constituită Societatea Centurionilor, organizație internațională care include foști medici care au practicat avortul. Foarte mulți dintre aceștia, după perioada de recuperare, și-au asumat opinii pro-vita. În România nu există în mod explicit o asemenea mișcare cum este, la nivel mondial, Societatea Centurionilor. Totuși, la Cluj și Timișoara, există un număr mai mare de medici ginecologi care nu mai practică avortul.

Bibliografie principala: Larisa Ciochina, Constantin Iftimie 'O viziune asupra vietii', 2003, Asociatia Provita Media (www.provita.ro)